VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2. Cine sunt co-antrenorii care îi vor ajuta pe LOREDANA, SMILEY, HORIA BRENCIU ȘI MARIUS MOGA

Publicat: 05/11/2012, 14:51
Actualizat: 26/08/2014, 17:30

VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2, dă startul etapei confruntărilor, marți, 6 noiembrie, de la ora 20:15 la ProTV.

După ce și-au format echipe de către 14 concurenți, fiecare antrenor de la VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2, va stabili duete între membrii echipei sale, în urma cărora unul dintre ei va fi eliminat. Deciziile sunt greu de luat, așa că fiecare dintre cei patru vor avea nevoie de consilierea unui co-antrenor.

La fel ca și anul trecut, Marius Moga va lucra alături de Randi la VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2. „E foarte important să fii pe aceeași lungime de undă cu cel cu care lucrezi. Eu și Randi ne completăm, privim amândoi în aceeași direcție, iar asta cred că este important și pentru elevii echipei mele. Vor avea parte de o îndrumare de două ori mai eficientă”, a declarat Marius Moga.

Cristi Minculescu este una dintre marile surprite ale emisiunii VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2. Fostul solist de la Iris a acceptat cu entuziasm să facă parte din acest proiect. „Am fost plăcut surprins de invitația Loredanei. Este onorant să faci parte dintr-un show de asemenea magnitudine. Am întâlnit prieteni vechi, mi-am făcut unii noi, a fost o experiență pe care îmi doresc s-o repet”, a declarant Cristi Minculescu, încântat să fie co-antrenor la VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2.

Smiley îl va avea alături de el pe Șerban Cazan. Deși în timpul emisiunii stă în partea stangâ, Șerban este mâna dreapta a lui Smiley, producător în cadrul Hahaha Production.

„Experiența de la VOCEA ROMÂNIEI a fost nemaipomenită. Am stat alături de cel mai bun prieten și, zic eu, am reușit să facem show. Concurenții din echipa noastra sunt adevărat artiști, iar ce au făcut pe scenă vă va surprinde cu siguranță”, a povestit el.

Ca și anul trecut, alături de Horia Brenciu va sta la VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2, buna lui prietenă, Monica Anghel. „Sezonul acesta veți vedea concurenți foarte buni. Sigur că și anul trecut au fost, însă cel puțin din ce am văzut eu până acum mi s-a părut că m-am întâlnit cu niște oameni foarte hotărâți să câștige VOCEA ROMÂNIEI, foarte serioși și muncitori.

Ceea ce e firesc într-un concurs de calibrul acesta. În momentul în care ne-am întâlnit la pian cu cei din echipa pe care o consiliez, Horia alesese deja piesele pentru ei și eu am încercât să le împărtășesc din tainele tehnicii vocale, care nu este deloc ușoară”, a mărturisit Monica Anghel, co-antrenor la VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2.

Marți, 6 noiembrie, ProTv difuzează o nouă ediție a emisiunii VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
Experiența CIUDATĂ a unui bărbat care a fost mort timp de 45 de minute. Ce...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Când se dă permisul de conducere înapoi? Lege nouă pentru șoferii din România
Scandal în lumea manelelor. S-au aruncat cuvinte grele și a fost necesară intervenția polițiștilor
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Ce rol joacă statul român în afacerile lui Gabi Bădălău? Cum a reușit să aibă...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Test de cultură generală. Ce obicei alimentar ciudat avea Charles Darwin?